Clarificari din partea Institutului Teologic Adventist cu privire la programele de studii

În legătură cu informațiile apărute în mass media privind lichidarea a 183 de programe de studii de la unele instituţii de învăţământ superior, printre care şi Institutul Teologic Adventist, aducem la cunoştinţa celor interesaţi că programele Teologie adventistă didactică şi Limba şi literatura română sunt propuse spre lichidare cu mulţi ani în urmă chiar de către Senatul Institutului Teologic Adventist. De altfel, programul Teologie adventistă didactică nu a şcolarizat niciodată, iar celălalt are o singura promoţie şcolarizată legal în perioada 2006-2009.

Cele 4 programe la care școlarizează în prezent Institutul Teologic Adventist sunt:

  • Limba și literatura română – Limba și literatura engleză,
  • Pedagogia învățământului primar și preșcolar,
  • Asistență socială
  • Teologie adventistă pastorală

Toate acestea sunt oficial acreditate sau autorizate provizoriu, neavând probleme de legalitate.

Fiind în plin proces de înscriere pentru admiterea în anul universitar 2013-2014, avem plăcerea să vă reamintim că de la începuturile sale până în prezent, la Institutul Teologic Adventist au absolvit peste 1500 de studenţi. În fiecare an rezultatele absolvenților care au susținut examenele de licență au fost foarte bune iar promovabilitatea aproape întotdeauna 100%.

Mai mult decât preocuparea pentru o pregătire academică la nivel înalt a studenților, corpul profesoral are în vedere idealul care se regăsește în declarația de misiune a școlii: Chemat la existenţă de Dumnezeu, clădit pe Sfânta Scriptură şi ridicat pe temelia pusă de înaintaşi, Institutul Teologic Adventist are menirea de a forma oameni care să reflecte caracterul divin în viaţa lor şi să se dedice servirii Mântuitorului.”

Mai multe informatii despre sesiunea de admitere.

2 comentarii

  1. tei spune:

    Eu as vrea sa urmez acest institut,dar ce este necesar sa indeplinesc pentru a-l urma?

    • Emanuel S. spune:

      La această adresă de internet http://institutadventist.ro/admitere/ sunt informații despre admiterea la Institutul Teologic Adventist. Pentru alte clarificări așteptăm să ne scrieți sau să telefonați la numerele de telefon: 021 369 53 50
      0744 68 51 23
      O zi binecuvântată!

Comentează