Despre institut

Institutul Teologic în perioada interbelică

Adunarea generală electivă din 1920, pentru organizarea Uniunii de Conferințe Adventiste, a hotărât înfiinţarea unui seminar, a unei tipografii şi a unui dispensar medical. Cei 682 de delegaţi prezenţi la constituirea Uniunii au recunoscut nevoia bisericii adventiste de înfiinţare a unui centru de învăţământ pentru pregătirea cadrelor necesare. O serie de tineri (Ştefan Demetrescu, Petre P. Paulini, Constantin Popescu şi alţii) şi-au făcut studiile teologice în Germania, la Friendesau. Însă, din cauza situației materiale precare şi a problemelor de limbă, nu toţi doritorii puteau să se formeze în centre de învăţământ adventiste din afara graniţelor ţării.

Începuturi – Focșani, 1924

În vederea înființării unui centru pentru pregătirea pastorilor, în anul 1923 a fost cumpărat un imobil în Focşani, unde în anul 1924 s-a deschis o şcoală misionară cu un curs de şase luni. Acest curs a fost frecventat de un număr de 21 de elevi și a avut ca profesori pe americanul Peter Gaede împreună cu soţia sa, Elma, pe Ştefan Demetrescu, care era licenţiat în teologie la Friedensau şi pe Victor Diaconescu. Cea de-a doua serie de cursuri s-a întins pe o perioadă de un an.

Diciosânmartin – 1926

Datorită nevoilor tot mai mari de pastori şi insuficienţei spaţiului din Focşani în care funcționau, de asemenea, birourile Conferinței Moldova și comunitatea locală, s-a achiziţionat o proprietate în Diciosânmartin (Târnăvenii de astăzi) de zece hectare, unde a fost construită o clădire, care a servit ca spaţiu de învăţământ în perioada 1926-1931 .

Brașov – Stupini – 1931

Din cauza calității necorespunzătoarea a apei și din cauza spaţiului devenit și aici insuficient, a fost cumpărat un teren la Stupini-Braşov pentru construirea unei noi școli.

Brașov - Stupini

În Braşov, datorită condiţiilor mai bune oferite de o clădire modernă, numărul de elevi va creşte, institutul devenind un adevărat centru adventist de educaţie.

Deşi nu există o evidenţă clară a numărului de elevi care au studiat la Stupini în perioada funcționării sale (1931-1949, cu o întrerupere între 1942-1945), cifra estimativă pentru perioada 1924-1936 este de 755 de elevi şi eleve1. O adresă a Serviciilor Secrete menționa prezența în școală, în 1939, a 200 de elevi și eleve. În 1940, din numărul total de elevi, 80 urmau cursurile secției pastorale.

O încercare de închidere a Institutului biblic a fost făcută în anul 1939 de către Chestura Poliției Municipiului Brașov dar demersul nu a reușit, școala a continuat să funționeze bucurându-se astfel de un timp de libertate de încă doi ani.

Interdicția antonesciană – 1942

Ultimul an școlar de funcționare a Institutului în perioada războiului a fost 1941-1942. În conformitate cu Ordinul DGP nr. 34997/2 octombrie 1942, Chestura Poliției Brașov s-a deplasat la Institutul biblic, unde a constatat că școlile particulare de aici nu funcționau în noul an școlar, întrucât imobilul a fost ocupat până la data de 10 octombrie 1942 de un spital de răniți. În ziua de 15 octombrie, clădirile Institutului au fost rechiziționate de către Consiliul de Patronaj, în prezența unui delegat al Prefecturii județului Brașov .

De la înființarea Seminarului și până în 1932, conducerea școlii a fost asigurată de Peter Gaede. Între 1932 și 1936, directorul Seminarului a fost Dumitru Florea, urmat de Mihail Manea (1936-1938) și Petre Păunescu (1938-1942).

Perioada comunistă 1945 – 1989

După căderea regimului antonescian, în toamna anului 1944, cursurile Institutului Biblic au fost redeschise în imobilul bisericii din strada Labirint, având ca director pe Victor Diaconescu. În anul 1945, Institutul revine la Stupini, unde va funcționa până în anul 1949, sub conducerea lui Mihai Ionescu. În 1948, are loc schimbarea denumirii din Institut Biblic în Seminar Teologic, în conformitate cu decizia Ministerului Cultelor 42898/1948.

În anul 1949, imobilul de la Stupini este confiscat iar absolvenții Seminarului din anul 1949 nu au putut fi angajați, întrucât Ministerul Cultelor sistase orice aprobare pentru noi angajări. În urma închiderii Seminarului, organizația județeană a Partidului Muncitoresc Român Brașov a instalat în clădire o școală de cadre – „resort țărănesc”. La scurt timp însă, școala a fost ocupată de o unitate de Securitate.

Cursurile Seminarului au fost redeschise după doi ani, în 1951, în imobilul din strada Labirint, având ca director pe Gheorghe Indricău. 12 studenți dintre cei care începuseră studiile la Stupini au fost chemați să le continue la București. Pe lista ajunsă la Securitate pentru aprobarea celor 12 nume se menționa: „Urmează să recrutăm până la 5 decembrie 1951 un student” .

În anul 1953, în cei doi ani de studii, erau 42 de elevi. Dintre aceștia, patru erau fete. Din colectivul profesorilor făceau parte Gheorghe Indricău – director, Nicușor Ghițescu – secretar, Dumitru Florea, Petre P. Paulini, Ștefan Demetrescu, Vasile Florescu, Ion Bătrâna, Artur Văcăreanu.

În urma aducerii la conducerea Uniunii a lui Ștefan Năilescu, impus de autorități, numărul elevilor de la Seminar a crescut. Astfel, în 1957, în cei patru ani de studii erau 64 de elevi, pentru ca în urma destituirii președintelui, în anul 1958, să nu se mai aprobe înscrierea niciunui elev în anul întâi. Același refuz a fost repetat și în anul următor.

Din 1961, Seminarul a funcționat cu o singură clasă, astfel încât, într-un interval de șapte ani, a existat o singură promoție (în 1965) de patru absolvenți. Astfel, s-a ajuns la situația de a se aproba înscrierea în anul întâi a câte patru elevi la fiecare patru ani. Acestor patru elevi le predau patru profesori. Într-una din serii, unul dintre elevi fiind luat în armată, existau patru profesori pentru trei elevi.

În 1974, după aproape 20 de ani de restricții importante, s-a aprobat înscrierea în anul întâi a 15 studenți. Dacă în anii 1975 și 1976, a fost aprobată înscrierea a câte zece studenți, în 1977 nu s-a mai primit aprobarea pentru funcționarea anului întâi. În anii următori, până la Revoluție, numărul locurilor aprobate pentru anul întâi a fost de zece studenți.

Perioada post comunistă 1989 – 2017

Din anul 1990, cea mai importantă instituție de învățământ a Bisericii Adventiste din România s-a mutat pe strada Romulus nr. 59 intrând într-o nouă etapă de dezvoltare și datorită lipsei de pastori în bisericile din țară. În 1992 prin hotărâre guvernamentală Seminarul Teologic Adventist, devine Institutul Teologic Adventist de Grad Universitar iar în 1994 se încep lucrările de construcție la Campusul Universitar din Cernica. În acest timp, instituția s-a bucurat de un mare interes din partea studenților, numărul absolvenților crescând semnificativ. Primele diplome de licență în teologie recunoscute legal au fost obținute în anul 1998 prin intermediul Facultății de Teologie Reformată Didactică a Universității Babeș Bolyai din Cluj – Napoca. În același an se înființează programul de studii Teologie adventistă didactică – Limba și literatura română. Anul următor s-a inființat programul de studii Teologie adventistă didactică – Asistență socială. Inaugurarea campusului de la Cernica are loc în anul 2000 când se primește și acreditarea Institutului din partea Departamentului de Educație al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Anii următori au fost decisivi pentru dezvoltarea Institutului și au adus multe evenimente semnificative. Dintre acestea merită menționate autorizarea programului de studii Limba și literatura română – Limba și literatura engleză 2007,  acreditarea programului de studii Asistență socială, autorizarea programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar 2008 și acreditarea programului de studii Teologie adventistă pastorală.

În anul 2014, când s-au împlinit 90 de ani de la înființarea Institutului Teologic Adventist, în campusul universitar din Cernica învață 157 de studenți (70 la Teologie Adventistă Pastorală, 23 la Limba și literatura română – Limba și literatura engleză, 6 la Asistență socială și 58 la Pedagogia învățământului primar și preșcolar).

Din 1990 până în 2017, la Institutul Teologic Adventist au absolvit 1488 de studenți, grupați pe următoarele specializări: Teologie Adventistă Pastorală 943 (1990-2017), Limba și literatura română – Limba și literatura engleză 195 (1998-2017), Asistență socială 210 (1999-2017) și Pedagogia învățământului primar și preșcolar 140 (2008-2017).

Importanța și valoarea Institutului Teologic Adventist nu poate fi cuprinsă într-o înșiruire de persoane, evenimente sau locuri. Existența acestei instituții poate fi argumentată nu numai cu porunca Mântuitorului de a face ucenici din toate neamurile (Matei 28: 18-20), ci și cu nenumărate pasaje inspirate care încurajează membrii bisericii rămășiței să înființeze instituții de educație. Istoria acestei instituții este strâns legată de istoria și lucrarea Bisericii Adventiste din România. Cum a ajutat această instituție Biserica Adventistă din România, sau cât de mult a fost susținută aceasta de membri sau instituții ale bisericii, vom vedea în veșnicie. Până atunci, mai avem de lucrat împreună, noi unii cu alții, dar mai ale noi și El, Marele Învățător și Mântuitor.

Absolvenții promoției 2017