Ministrul de Externe: Vizita Papei Benedict al XVI-lea in România va avea loc cât de curând

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat miercuri că o vizită a Papei Benedict al XVI-lea în România va avea loc „cât de curând”, ţinând cont de durata proiectării unei astfel de vizite, iar el va efectua în luna septembrie o vizită la Vatican pentru a aborda această temă.

„Atunci când, în 1999, la invitaţia preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi a Prea Fericitului Teoctist, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră, gazdele au primit promisiunea revenirii Suveranului Pontif în România. Revenirea va avea loc cât de curând, la o dată ce se va stabili ţinând seama de condiţiile proiectării şi realizării unei vizite papale. Ne bucurăm să constatăm că invitaţiile corespunzătoare sunt transmise şi că vom putea iniţia în curând, la Roma, discuţiile privind efectuarea vizitei Suveranului Pontif în România”, a declarat Marga, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, Marga a arătat că Guvernul român cooperează cu bisericile din România „la dezvoltarea învăţământului teologic, depăşind restricţiile impuse de Legea educaţiei naţionale în 2011”.

„Suntem mulţumiţi să avansăm spre elaborarea Acordului general de cooperare România-Sfântul Scaun, lucrăm la înfiinţarea unei catedre de studii româneşti la Pontificio Instituto Orientale (PIO) din Roma şi la finalizarea acordului de cooperare dintre Universitatea Bucureşti şi Universitatea Pontificală Laterană”, a menţionat şeful diplomaţiei.

Totodată, el a arătat că „vizita Papei Benedict al XVI-lea onorează superlativ orice ţară şi este un moment de istorie”, acesta fiind „una dintre cele mai mari personalităţi teologice şi culturale ale timpului nostru”, iar vizita sa în România reprezintă „un prilej de satisfacţie extraordinară şi de mândrie”.

Marga a amintit că România şi Vatican au „poziţii convergente în promovarea libertăţii religioase, apărarea demnităţii umane şi a vieţii, a valorilor morale ferme”, iar Sfântul Scaun s-a pronunţat în favoarea integrării românilor imigranţi în societăţile occidentale, îndeosebi în societatea italiană.

Comentează