Poate învăţământul online să revoluţioneze educaţia?

Are învățământul online potențialul de a democratiza educația? Da, dacă ascultăm opinia a 60% dintre experții intervievați într-un sondaj Pew Internet în parteneriat cu Elon University. Nu, dacă dăm crezare criticilor care spun că e-învățământul nu poate atinge decât un segment limitat al populației.

Lansarea platformei Coursera a fost primită cu ovații de publicul larg. Pentru prima dată, oricine de pe acestă planetă poate accesa cursurile marilor universități ale Statelor Unite, Stanford, Princeton, Duke, Georgia Tech și alte 12 instituții de prestigiu, complet gratuit și lipsit de obligații. Tot ceea ce se cere este o conexiune stabilă la Internet.

Ca să nu se lase mai prejos, la doar două săptămâni de la lansarea Coursera, Universitatea Harvard și reputatul Institut de Tehnologie Massachussetts au anunțat că plănuiesc să investească 60 de milioane de dolari într-o platformă similară, numită edX. Ulterior o a treia platformă, Udacity, a anunțat că plonjează în învățământul online.

Posibilitatea unei revoluții la nivelul educației, văzută acum ca fiind mult mai accesibilă, nu i-a lăsat indiferenți pe analiști.

O cercetare efectuată de Pew Internet în parteneriat cu Elon University a sondat opiniile a 1.021 de cercetători, experți, observatori și utilizatori ai învățământului online. Nu mai puțin de 60% dintre aceștia au fost de acord că sectorul educației va fi zguduit de o explozie a învățământului online, până în 2020.

În circa 8 ani, au spus experții, societatea va „adopta în masă” învățământul la distanță și comunicarea prin teleconferințe pentru a gestiona mai eficient resursele necesare învățării.
Respondenții sunt convinși că învățământul online va avea același impact asupra sistemului educațional pe care l-a avut mp3-ul asupra industriei muzicale sau Internetul asupra presei scrise.
Experții nu prevăd o mutare completă a învățământului în zona online, ci mai degrabă dezvoltarea unui învățământ „hibrid” care va combina aspecte ale e-learning, cu orele „în persoană” și întâlnirile de grupă într-un campus universitar.

Simultan însă, 30% dintre respondeți au fost de părere că învățământul nu se va schimba prea mult până în 2020. […]
Sursa: Semnele timpului

Comentează