Acreditare ARACIS la Institutul Teologic Adventist

web_EMA_4781 copyCea mai bună veste din partea Institutului Teologic Adventist, la începutul anului 2014, este că programul de studii de licență Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar a primit avizul de Acreditare din partea ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior). Hotărârea a fost luată în ședința din data de 19.12.2013, când au fost acreditate sau reacreditate alte 14 programe universitare de la mai multe instituții de învățământ superior din țară.

Dar ce a implicat acest demers și ce implicații are această decizie? Lect. Univ. Dr. Zenobia Niculiță, coordonatoarea programului de studii Pedagogia Învățământului Primar, ne-a spus că “procesul de acreditare a presupus evaluarea calității pe mai multe dimensiuni: resursele consacrate activităților academice, performanțele studenților, relațiile profesor – student, cercetarea științifică, managementul calității. Rezultatul obținut reprezintă recunoașterea eforturilor profesorilor, a studenților, absolvenților și a tuturor celor care au contribuit la înființarea și dezvoltarea acestui program de studii prin competențele, expertiza, efortul susținut dar și prin viziunea cu privire la viitorul specializării. Odată cu recunoașterea oficială a statutului specializării, acreditarea Pedagogiei Învățământului Primar și Preșcolar reprezintă un pas înainte în ceea ce privește promovarea valorilor spirituale și educaționale care au stat la baza înființării Institutului Teologic Adventist.” 

Chiar dacă de la înființarea (anul 2008) programului de studii PIPP studenții și rezultatele lor la examenul de licență au făcut un nume bun, trebuie remarcat faptul că acest calificativ este un semn al binecuvântării lui Dumnezeu. O dovadă că într-un timp în care sistemul educațional național este marcat de profunde transformări, proces determinat în bună parte și de scăderea numărului de studenți, programele de studii de licență din cadrul Institutului Teologic Adventist continuă să se dezvolte și să bucure de o credibilitate tot mai mare.

“Privită din perspectivă academică, această realizare răsplătește eforturile cumulate și de durată ale studenților, profesorilor, managerilor programului de studii administrației ITA și Uniunii, confirmând calitatea activității didactice și progresele înregistrate în cei 5 ani de la autorizare; din punct de vedere instituțional, acreditarea Pedagogiei adaugă o notă maximă în rubrica proiectelor de dezvoltare, ca o confirmare a traiectului ascendent pe care ITA îl urmărește cu consecvență. Calificativul încredere pentru Pedagogie este o sărbătoare a binecuvântării lui Dumnezeu, un acord major – de credibilitate și o etapă care ne apropie de visul acreditării instituționale. Recunoaștem meritul unic al lui Dumnezeu și mulțumim celor care au crezut și au susținut biruința noastră”, ne-a declarat Pastor Marius Munteanu, președintele Institutului Teologic Adventist din Cernica.

În 2014, când se împlinesc 90 de ani de la înființarea institutuției adventiste de învățământ universitar din România, credem că această veste aduce împlinire celor peste 1600 de absolvenți cât și nerăbdare celor care se gândesc să înceapă studiile la unul dintre cele patru programe de studii oferite de Institutul Teologic Adventist din Cernica (Teologie Pastorală, Limba și Literatura Română/Engleză, Asistență Socială și Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar).

Comentează